Anul trecut, prin primavara, am fost la o scoala mica si saracacioasa dintr-un sat de langa Valenii de Munte. Pe langa rechizite am dus copiilor de acolo si multe jucarii. Tin minte ca m-a impresionat in mod deosebit un baiat care, timp de doua ore cat am stat noi acolo, a tinut strans in brate o cutie ce continea un joc pe care noi i-l oferisem. Pe cand ceilalti copii desfacusera deja pachetele de la noi si se jucau impreuna, el statea retras si nu dadea drumul cutiei. L-am intrebat de ce nu isi desface cadoul, de ce nu se joaca cu ceilalti. I-a aparut o lacrima in coltul ochiului, a strans si mai tare pachetul in brate, si mi-a spus.. ca ii este teama ca o sa piarda jucaria.. ca ceilalti copii or sa i-o ia. Si ca nu vrea sa i se intample asta pentru ca este prima jucarie noua pe care o primeste. Atunci, pe loc, mi-a venit sa plang. Insa am zambit, l-am incurajat, si i-am spus ca poate sa isi pastreze jucaria, nimeni nu o sa i-o ia, si in plus o sa-i mai dam si altele.
Mi-am dat seama atunci ce diferenta enorma este intre acest copil si copilul meu de exemplu. Obisnuit sa primeasca des, tot felul de jucarii, obisnuit sa se joace cam o jumatate de ora cu una si apoi sa isi piarda interesul si sa doreasca alta.

Continue reading →