cei ce cred in visurile lor

“Totul a inceput pe cand aveam vreo sase ani. Era o seara superba de vara. Cerul era clar si plin de stele. Am iesit afara impreuna cu tatal meu, foarte bun la chestii legate de fizica, matematica si astronomie. Am vazut atunci primul meu mare eveniment astronomic: o cometa.  De pe atunci s-a cuibarit in sufletul si in mintea mea aceasta pasiune pentru stiintele cerului, pentru astronomie.

De multe ori mi-as fi dorit sa privesc o eclipsa printr-un telescop, insa nu am avut posibilitatea sa-mi cumpar unul, deoarece erau destule cheltuieli pe umerii parintilor mei. Insa am trecut peste aceste neajunsuri si am reusit sa-mi construiesc singur o luneta cu lentile pe care le-am luat de la niste ochelari vechi ai bunicii. Desi rudimentara, prima mea luneta mi-a dezvaluit cateva din tainele cerului. Nu m-am oprit aici, am vrut sa vad mai mult, sa aflu, sa stiu, sa pot „deschide” cerul. Mai tarziu, din economiile mele si din banii castigati la concursuri de desen si literatura mi-am cumparat primul meu telescop adevarat pe care mi-l doream de atata vreme. Nu am o placere mai mare decat sa explorez cerul instelat in serile fara nori.Planuri de viitor sunt multe si cred ca le voi putea implini daca voi munci in continuare astfel incat sa-mi indeplinesc visul, mai ales ca vreau sa urmez o facultate. Desi nu exista sectii de astronomie la noi in tara as putea studia fizica si aeronautica. As vrea sa fac mai multe in tara asta in domeniul astronomiei sau al stiintelor spatiale. De ce sa nu avem si noi un program spatial propriu? De ce sa ne plece specialistii? Poate sunt doar visuri insa eu chiar cred in ele si sper ca vor deveni realitate.”

George-Cristian

Am reprodus scrisoarea lui George Cristian, unul dintre bursierii nostri, scrisoare ce a fost inclusa in dosarul sau de candidatura pentru bursele Inventeaza-ti Viitorul.

Este una dintre multele scrisori care ne-au miscat si care ne-au pus pe ganduri. Ne-au miscat pentru ca ne-am dat seama cat de mare este universul de asteptari al acestor tineri. Cat de mari sunt visele si sperantele lor. Cat de mult cred in viziunea si in planurile lor. Si in acelasi timp, ne-am dat seama cat de mare este responsabilitatea noastra fata de ei. Suntem da, responsabili, ca ei sa ajunga acolo unde isi doresc. Au nevoie de noi, de sprijinul nostru, pentru ca ei la un moment dat, la randul lor, sa ii sprijine pe altii.

Este extrem de dificil ca acesti copii sa reuseasca singuri. Nu este imposibil, desigur, cunoastem cu totii exemple de oameni care au pornit de jos si printr-o munca asidua dar si un anumit „joc” al sortii si al sanselor, au reusit sa ajunga acolo, sus, sa isi realizeze potentialul. Sa isi atinga viziunea. Este oare bine sa lasam acest lucru la latitudinea acestui „joc” al sortii? Putem face ceva sa ajutam ca visurile acestea sa se indeplineasca? Eu zic ca da, putem. Si nu este vorba numai de bani, nu este vorba doar de sustinere financiara. Este vorba si despre a le spune acestor tineri: „Cred in tine si cred in puterea ta de a-ti indeplini visurile”. Cateodata cuvintele produc miracole.. Cuvintele sunt puternice.. Cuvintele contin energie si motivatie. Iar ei au atat de multa nevoie sa stie ca cineva crede in ei.