Sa citesc mai mult
Sa imi petrec mai mult timp cu fiul meu
Sa ma plimb in parc in fiecare saptamana (si de doua ori pe luna ar fi destul de bine 
)
Sa nu refuz invitatii doar din comoditate sau lene
Sa incerc sa reiau lectiile de limba germana
Sa fiu mai intelegatoare si mai toleranta
Sa fac mai mult sport
Sa petrec mai mult timp cu prietenii mei
Sa nu mai uit de zile de nastere
Sa ascult mai mult
Inspirata de articolul unei prietene, am decis sa fac si eu bilantul anului ce maine se sfarseste.
Cred ca nu exagerez cand spun ca 2009 a fost poate cel mai bun an din viata mea de pana acum. Atat din punct de vedere profesional cat si personal lucrurile au mers cat se poate de bine. Sunt extrem de recunoscatoare pentru tot ceea ce mi se intampla, de multe ori am senzatia ca „cineva acolo sus ma iubeste” si are grija ca toti anii de lipsuri, deznadejde, frustrare si neputinta sa fie cumva compensati acum.
Profesional vorbind, munca la fundatie mi-a oferit satisfactii enorme. Este mare lucru sa gandesti un proiect, sa iti doresti foarte mult ca el sa fie demarat, sa crezi in el si in binele pe care poate sa il raspandeasca in lume, si sa ai posibilitatea si mana libera sa il pornesti si sa ii vezi roadele si felul in care el influenteaza in bine viata altor oameni. Si cand este vorba de mai multe astfel de proiecte, nu poti decat sa simti direct, nemijlocit satisfactia impactului pe care munca ta il are si nu exista o satisfactie mai mare decat asta.
Ideile au venit in timp si le-am pus in aplicare aproape imediat. Gala Premiilor in Educatie, Professoria, joburilaorizont.ro, au fost proiecte care nu erau planificate la inceputul anului si care totusi au fost puse in aplicare datorita unei foarte de apreciat flexibilitati a fondatorului fundatiei si datorita unei echipe mici dar puternice si entuziaste. De altfel nimic din ceea ce s-a intamplat anul acesta nu s-ar fi realizat fara pasiunea si munca echipei fundatiei, sunt oameni care pun foarte mult suflet in tot ceea ce fac si care gasesc multa satisfactie in munca lor.
Cred ca Gala Premiilor in Educatie este Proiectul (cu P mare) al acestui an. Am fost extrem de norocoasa sa o intalnesc pe Roxana Colisniuc care se ocupa de acest proiect. Nu cred ca as fi putut gasi pe cineva mai potrivit decat ea iar felul in care ea a fost „cooptata” a avut ceva providential in sine (traiasca Facebook). I-a placut ideea din prima, a vrut sa fie partasa la conceperea si nasterea ei, a muncit zi si noapte pentru ca Gala Premiilor in Educatie sa fie cu adevarat un proiect revolutionar in domeniul educatiei, un cu totul alt mod de a aborda nevoile acestuia. O abordare pozitiva si constructiva intr-un moment in care scoala romaneasca este privita cumva fara speranta. Promovarea adevaratelor modele, a adevaratelor valori, a celor care intr-o mare de mediocritate reusesc sa tina sus standardele si sa ii molipseasca si pe cei din jurul lor. Am crezut foarte mult in aceasta idee si am fost extrem de fericita sa vad ca Roxana a dus cu succes mesajul mai departe si a reusit sa aduca in proiect oameni extraordinari, profesionisti din felurite domenii avand toti in comun aceeasi pasiune: educatia. Oameni cu care am fost extrem de onorata sa lucrez si pe care sper sa ii putem pastra alaturi si in 2010: juriul Galei Premiilor in Educatie. Sunt oameni care si-au dedicat zeci de ore, zile si nopti pentru evaluarea miilor de candidaturi la Gala. Si care sper si… stiu ca au fost uimiti si fericiti sa descopere oameni si proiecte frumoase care merita cunoscute, premiate si mai ales replicate.
Colaborarea cu Liga Studentilor Romani din Strainatate a fost de asemenea o experienta frumoasa. Dupa doar 6 luni de existenta LSRS numara deja peste 2’000 de membri, tineri romani educati la scolile cele mai bune din lume, care au o misiune comuna: imbunatatirea societatii si a lumii in care traim, reintoarcerea in Romania si reconstructia unui nou sistem, mai bun, modern. Nerealist, nerezonabil si un pic nebunesc? Poate. Dar lumea nu poate evolua fara acesti nebuni frumosi.
Pentru ei am facut joburilaorizont.ro, pentru a le oferi informatii despre oportunitatile care ii asteapta „acasa”. Pentru a le transmite ca ii apreciem si ca noi credem ca ei sunt extrem de importanti pentru modernizarea Romaniei.
O alta intalnire providentiala a fost cea cu Marian Stas (multumesc Irina Anghel). Marian imi ofera in fiecare zi un exemplu de profesionalism si pasiune, este un model pentru mine si o persoana care cu siguranta imi influenteaza si imi va influenta pentru multa vreme „calea”, drumul meu catre cunoastere si mai ales auto-cunoastere. Am realizat impreuna „Professoria” anul acesta iar pentru la anul avem planuri si mai mari, proiecte care vor transforma scoala romaneasca, chiar de va fi nevoie de ani intregi pentru asta.
Sunt recunoscatoare de asemenea pentru toti oamenii frumosi pe care i-am intalnit anul acesta si care mi-au oferit enorm, fara sa stie: Alina, Diana, Simona, Dragos, Tianu, Catalin, Ovidiu, Anca, Cristian, Diana, Magda, Magda, Alexandra, Gabriela, Marius, Florin, Mihai, Ema, Eli, Alexandru… toti mi-au oferit un dar pe care nu stiu daca voi putea vreodata sa il egalez: motivatie si speranta ca lucrurile merg spre bine.
2009 a fost un an foarte bun, insa nu a fost deloc un an usor. A trebuit de asemenea sa intelegem ca faptele bune nu raman niciodata nepedepsite si a trebuit sa acceptam ca orice proiect am face, oricat de bun, bine intentionat, cu atentie implementat si cu profesionalism dus pana la capat, vor exista intotdeauna critici si contestatari, unii mai bine, altii mai rau intentionati. A fost si aceasta o lectie, din care am invatat sa selectam si sa ascultam intotdeauna criticile constructive si sa incercam sa ne imbunatatim munca.
Le multumesc de asemenea celor peste 5’600 de bursieri ai nostri care ne fac mandri in fiecare zi cu realizarile si evolutia lor.
Multumesc echipei mele, lui Toni, Christinei, Aurorei, Alexandrei, Cristinei, Dianei, Roxanei, lui Nicu, Adrianei, Sandei, tuturor voluntarilor care au muncit alaturi de noi – sunt foarte mandra de voi, de noi, si de lucrurile pe care am reusit sa le facem impreuna.
Tuturor le multumesc si le doresc un an nou frumos, plin de speranta si de dragoste.
Am lansat o competitie adresata bursierilor nostri. Cei care au intrat in concurs au trebuit sa realizeze felicitari cu tema “Miracolul Craciunului”. Am primit lucrari de o sensibilitate iesita din comun iar realizarea artistica este de asemenea extraordinara.
Rezultatele aici:
Am primit o invitatie foarte onoranta din partea domnului Adrian Paduraru de a vorbi in seara aceasta la Radio 3net pe tema „De ce iubesc Romania?”.
Ii multumesc domnului Paduraru ca imi da ocazia sa ma gandesc cu ocazia asta la lucrurile care ma fac sa ma intorc mereu cu placere acasa din orice calatorie, care ma fac sa imi fie dor la numai doua, poate trei zile dupa ce depasesc granitele tarii.
Nu as putea spune ca iubesc insa Romania, pentru mine acest cuvant nu reprezinta aproape nimic, conceptul de „tara”, de „patrie”, este lipsit de continut fara locuitorii sai… Ii iubesc pe romani. Ei, romanii, constituie Romania mea. Nu muntii, nu lacurile, nu orasele in sine insele. Ci ei, oamenii care „sfintesc locul”, cei care impreuna, cu puterea sau slabiciunile lor, cu pasiunile sau indiferenta lor, cu energia sau blazarea lor, inseamna de fapt Romania.
Cred ca romanii sunt foarte creativi si adaptabili. Intr-o lume in care tendinta este de a pune la punct sisteme sociale extrem de eficiente si bine puse la punct, sisteme in care omul isi pierde individualitatea, romanii traiesc inca in conditii lipsite de o prea mare predictibilitate. Aceasta lipsa de predictibilitate insa te forteaza sa fii adaptabil. Nu poti supravietui intr-o lume in care regulile se schimba de la o luna la alta, cateodata de la o zi la alta, fara sa iti dezvolti puternice abilitati de adaptare. Romanii sunt creativi, pentru ca trebuie sa gaseasca mereu solutii la probleme noi cu care existenta ii confrunta.
Romanii sunt mai motivati decat altii pentru ca sunt recunoscatori pentru fiecare lucru bun care li se intampla. Nu pornim de la premisa ca ni se cuvine totul, stim foarte bine ca trebuie sa ne luptam pentru fiecare pas inainte, pentru fiecare progres. Pornim chiar cu un mic complex de inferioritate, consideram de multe ori ca iarba este mult mai verde in curtea vecinilor nostri si nu stim sa ne aparam propriile calitati si propria identitate si sa le promovam in fata altora. Sunt de multe ori surprinsa sa descopar straini care promoveaza mai mult Romania decat proprii locuitori. Pentru ca ei, strainii, sunt in stare sa vada acele trasaturi, acele calitati care ne fac unici si care ne diferentiaza de altii.
Nu as vrea sa par naiva evitand cusururile ce ii caracterizeaza de multe ori pe romani. O anume fatalitate, ne-asumarea propriei existente, a propriilor esecuri, un anume individualism care nu prea ne lasa sa ne bucuram de succesul altuia … sunt lipsuri care ne trag mult inapoi. Asteptam de multe ori ca primarul, statul, seful de la serviciu, oricine – sa ne scoata cumva din propriile limite sau din propria saracie. Nu se intampla insa asa.. Fiecare este responsabil pentru propria prosperitate, pentru propria fericire.
Romania este cu siguranta o tara in care mai sunt foarte multe lucruri de facut… foarte multe lucruri de reparat. Fiecare dintre aceste lucruri reprezinta o oportunitate. Acolo unde lucrurile sunt perfecte oamenii se alieneaza. Cand insa sistemul este imperfect, oportunitatile apar pentru ca cineva sa isi asume schimbarea, pentru ca oamenii sa isi puna mintea la contributie si sa lupte pentru schimbare.
La multi ani Romania, la multi ani romani.
